ÎMPREUNĂ SALVĂM GOSPODĂRIILE DE SUBZISTENȚĂ
ȘI CONTRIBUIM LA ÎNSĂNĂTOȘIREA ORĂȘENILOR
Cămara Bio

De la familia Savin, ingineri horticultori care au înființat Cămara Bio, aflăm ce înseamnă pasiunea pentru pământ și pentru produsele pe care acesta le poate da, hrănit fiind cu dragoste, apă și soare. Cu tenacitate au reușit să aibă o grădină cu tot felul de roade, pe care le transformă, cu multa măiestrie și meșteșug transmis din generație-n generație, în minunate delicii pentru cămările noastre, toate, cât se poate de naturale

Mihaela Savin ne-a spus că poate îndestula orice fel de cămară, cât ar fi ea de încăpătoare: de la minunate și nenumărate dulcețuri, siropuri, sucuri, până la zacuscă, tocană, salată de iarnă și încheind cu nelipsitele, din orice cămară tradițională, murături, Mihaela poate așeza, în fiecare raft al cămărilor noastre, bunătățile pe care le pregătește pentru noi, orășenii. Tot de la ea putem așeza pe raftul din cămară și ouă de prepeliță, care ne ajută, printre altele, să ne revitalizăm organismul și să ne îmbunătățim sistemul imunitar.

În măsura posibilităților, pot aproviziona orășenii și cu produse proaspete, în funcție de sezon. Orășenii cărora li se adresează sunt cei din GALAȚI și CONSTANȚA, unde pot ajunge și de două ori pe săptămână, în funcție de cerere. Toate aceste bunătăți pot fi comandate dacă o sunați direct pe Mihaela, la nr de tel: 0745 750589

O listă aproximativă de prețuri:
Lista Produse 2015-2016

Nectar: caise, piersici, struguri 3 lei

Vin 7 lei/L, țuică 15 lei/L, vișinată 20 lei/litrul

Compot piersici, cireșe si gutui -7 lei
Suc de măr cu morcov și sfeclă roșie 330 ml – 5 lei

Sirop: vișine, zmeură, mentă 250 g– 6 lei -sirop trandafir 250 ml – 8 lei

Dulcețuri: vișine, prune cu nuci, piersici -10 lei; zmeură, căpșuni, nuci, trandafiri, mure -12 lei; dulceață picantă de vișine pentru fripturi, sosuri-12 lei; dulceață de ardei iuți - 12 lei

Murături: castraveți marinați borcan 800 g – 6,5 lei; asortate la pet 5L – 35 lei - asortate murate la pet 2,5L – 20 lei; conopidă murată/marinată 2L-15 lei; sfeclă roșie cu hrean sau marinată 800g – 10 lei

Alte produse: zacuscă cu ciuperci – 12 lei; zacuscă cu ghebe -13 lei; zacuscă cu ardei Kapia -13 lei; pastă ardei Kapia 370g – 12 lei; delicatesă gogoșari cu sos de muștar și miere 400 g - 10 lei; salată de iarnă 400g– 8 lei; tocană de legume cu orez 800g- 12 lei; sos paste 250 ml/330 ml– 6/7 lei (cu ciuperci, măsline, chili); legume prăjite cu sos de roșii și usturoi 800g- 9 lei

Legume: suc din roșii integrale 1 l – 8 lei; zarzavat pentru o ciorbă pachețel congelat 300g – 3,5 lei; Mix legume pentru ciorbă 1 l – 10 lei; ardei iuți marinați 400g – 7 lei; ardei kapia copți pentru salată (congelați) 500g – 10 lei

Produse animale proprii: ouă de prepeliță 50 buc-20 lei; carcasă iepure 1 kg-30 lei

Să vă-mburde Dumnezeu în Rai!
Țăranii pot hrăni bine România!

Gospodaria:

, Galați

Caută:

20 familii (40 persoane)

Telefon:

adopta pentru a vizualiza

Facebook:

Livrare:

Galați, Constanța

Este mic producător

PRODUSE

iepure
ouă prepeliță
sucuri naturale, siropuri, compot
vin
zacuscă
conserve
murături
dulcețuri
ADOPTĂ ȚĂRAN!
Adauga comentariu
Adauga mesaj

stamate monica

As dori sa incerc si eu din produse....mai caut carne pui , porc , oua ..etc ....

Maria

Buna seara! Am sa va contactez pt cateva produse!

Ilona

Buna ziua. M ar interesa carnea de iepure

bobric fanica

v-am ales pe dv ptr ca vreau sa cumpar de la dv produse din gospodaria dv

Verginica Scarlat

Sunt interesata de oferta dumneavoastra.

Georgiana

Buna ziua. Livrati si in Bucuresti? Multumesc.

Adriana

Livrati si in Bucuresti? Multumesc.