ÎMPREUNĂ SALVĂM GOSPODĂRIILE DE SUBZISTENȚĂ
ȘI CONTRIBUIM LA ÎNSĂNĂTOȘIREA ORĂȘENILOR
Alina și Victor Cioranu


În călătoria noastră pe meleaguri vâlcene, în Horezu, am poposit și la Alina Si Victor Cioranu, în Costești, care încearcă, din răsputeri, să ducă mai departe îndeletnicirile moștenite din străbuni: creșterea animalelor, a orătăniilor de tot felul, astfel încât să aibă, în cămară și în ogradă, tot ceea ce i-ar trebui unui om gospodar, iar surplusul să-l poată oferi orășenilor.

Oameni harnici, au strâns pe lângă casă vaci, capre, curci, găini, porci. Vacile erau la păscut, în apropierea casei, într-un loc care ar putea ilustra « Raiul pe pământ ». Atâta frumusețe și pace, încât poți sta trântit în iarbă și asculta, împăcat cu tine însuți și cu cei din jur, cum crește iarba… Ne-am bucurat din plin de aceste dealuri măiastru plămădite, de verdele intens al pădurilor înconjurătoare, de prezența oamenilor pe care i-am cunoscut.

Ne-au povestit despre rețeta lor de cașcaval, o rețetă cu totul specială, luată de la o stână din Curtea de Argeș. Despre greutățile cu care se confruntă astfel de mici gospodării, despre piedicile pe care le întâmpină de fiecare dată când încearcă să-și îmbunătățească viața și să facă un proiect, știți deja și voi. Proiectele pe fonduri europene sunt un fel de Fata Morgana pentru un om obișnuit.

Dar ne putem ajuta între noi, asa cum am spus și în alte postări: suntem atât de bogați, avem o țară incredibil de frumoasă, putem face atât de multe lucruri împreună, dacă nu cu ajutorul,atunci în ciuda sistemului. Cumpărând de la țărani, cumpăram direct de la producător, eliminăm toate verigile intermediare, păstrăm banii în comunitate. Iar noi, orășenii, ne hrănim sănătos și îi cunoaștem pe cei care ne hrănesc ! Stabilim o relație pe termen lung cu ei și ne aprovizionăm periodic cu produsele lor. Ce poate fi mai simplu și mai frumos de atât ?!

De la Alina și Victor puteți beneficia de :
Țuică de prune- 15lei/l
Brânză de vaci – 12 lei/kg
Unt – 35 lei/kg
Cașcaval – 35 lei/kg
Urdă – 10 lei/kg

La toamnă vor avea belșug de produse: carne de pui, porc, curcă, ouă de toate felurile (rață, găină, gâscă). Ei pot ajunge în Horezu și împrejurimi și, în funcție de cerere, pot ajunge și în Vâlcea. Puteți comanda toate aceste bunătăți de țară la numărul de telefon: 0766 372 920. Alina vă va răspunde cu bucurie !

Mulțumim colegului nostru Cătălin Grosu pentru imagini și ajutor!
TextMihaela Popescu

Dumnezeu să vă-mburde-n Rai și să vă ție-n palma Lui!
#adoptăunțăran

Gospodaria:

Horezu, Vâlcea

Caută:

15 familii (30 persoane)

Telefon:

adopta pentru a vizualiza

Facebook:

Livrare:

Horezu

Este mic producător

PRODUSE

ouă
carne
țuică prune
lactate

GALERIE FOTO

ADOPTĂ ȚĂRAN!
Adauga comentariu
Adauga mesaj

Maria

Buna seara! Livrati si la Valcea?!multumesc!