ÎMPREUNĂ SALVĂM GOSPODĂRIILE DE SUBZISTENȚĂ
ȘI CONTRIBUIM LA ÎNSĂNĂTOȘIREA ORĂȘENILOR
Miere de la Ion Bodnariu

În călătoria prin Dobrogea am cunoscut mulți oameni, țărani harnici. Unul dintre cei care ne-a impresionat este Ion Bodnariu, țăran din satul Horia, Constanța.

Ne-a facut o reală plăcere să stăm de vorbă cu dânsul, este o adevarată enciclopedie și un om în care s-a strâns toată întelepciunea țăranului român. Ne-a poftit în gospodăria sa și ne-a făcut un tur complet al acesteia, începând cu grajdul vacilor, unde am putut să vedem cum se mulg vacile, conform reglementărilor europene și terminând cu sala în care se află prețioasele vase pline cu miere și cu viitorul hidromel.

Ajutat de doi oameni din sat, Ion obține, în fiecare lună, de la vacile sale, 3t de lapte , pe care îl dă centrului de colectare din zonă, care, teoretic, plătește foarte puțin iar practic, deloc. Și , când se supără, cei de la centru nu mai colecteaza deloc laptele. Așa că toată munca țăranilor este, uneori, în zadar.

Ion, om gospodar, are și 100 de familii de albine, pe care am fost să le vedem la lucru, pe câmpul de coriandru, la câțiva km de sat, într-o zonă în care Dobrogea își dezvăluie frumusețea sa specială. În sala unde se pregătește mierea am putut degusta diferitele sortimente de miere pe care le obține Ion:

- Mierea de coriandru mi-a plăcut cel mai mult !

- Mie cea de rapiță, are o textură deosebită.

- Ba mie cea de tei!

Ne-am împăcat ciocnind un pahar ( micuț) de hidromel, denumit și mied sau hrana zeilor. Zeii știau ei ce știau, fiindcă tare ne-a placut hidromelul și am aflat că înseşi reginei Angliei i-ar plăcea, fiind un leac împotriva îmbătrânirii, dar şi o sursă de vitamine. Am putut gusta și din păstură și polen, două adevărate medicamente din natură. Păstura este poate cel mai valoros produs al stupului, dar şi cel mai puţin cunoscut, fiind un polen modificat cu substanţe adăugate de harnicele albine şi care constituie hrana acestora. Valoarea sa terapeutică este de trei ori mai mare decât a polenului, iar gama afecţiunilor pe care le vindecă este uriașă, de la anemie pană la afecțiuni hepatice.

Ion vine cu mierea în Bucureşti, în Piața Matache, dar puteți să-l contactați direct, la nr de tel 0741 198 732 și puteți cumpăra variate sortimente de miere , produsele derivate , dar și lapte. Cu așa un tată, copiii nu puteau fi decât apicultori pasionați și ei, cu studii universitare.

Despre produse, calitățile lor terapeutice, întrebuințări - dar și despre prețuri, puteți afla mai multe amănunte aicihttp://fagurelecumiere.ro/.

Foto si text: Mihaela Popescu

Dumnezeu să vă-mburde-n Rai şi să vă ţie-n palma Lui!
#adoptăunţăran

Gospodaria:

Horia, Constanța

Caută:

40 familii (80 persoane)

Telefon:

adopta pentru a vizualiza

Livrare:

București, Constanța

Este mic producător

PRODUSE

miere
lapte

GALERIE FOTO

ADOPTĂ ȚĂRAN!
Adauga comentariu
Adauga mesaj

angelica

de care mire aveti?un pret,si daca distribuiti in bucuresti.aa diabet si hepatita si nu am voie zahar sub nicio forma,am cumparat din piata si am intrat in coma pentru ca avea zahar ,nu era curata.astept raspuns.va multumesc

Anca Mihailov

Buna ziua.Locuiesc in Bucuresti si as dori lapte.Ce pret are?

Rusu Dana

Buna ziua, Ce pret au mierea si laptele, unde se livreaza in Bucuresti?