ÎMPREUNĂ SALVĂM GOSPODĂRIILE DE SUBZISTENȚĂ
ȘI CONTRIBUIM LA ÎNSĂNĂTOȘIREA ORĂȘENILOR
 Lactate de bivoliță din gospodăria Pasăre

În drumurile noastre multe prin Ţara Făgăraşului, am cunoscut gospodari atât de diferiţi, încât ne-am pus întrebarea: oare ce s-ar întâmpla dacă lumea ar achiziţiona produse exclusiv de la aceştia, timp de măcar o lună de zile? Răspunsul a venit aproape imediat: cu siguranţă supermarket-urile şi-ar închide porţile, făcând loc economiei sustenabile şi a consumului înţelept de produse de orice fel. Chiar avem producători de orice în frumoasa noastră ţară.

Între ei se află şi domnul Pasăre Nicolae, a cărui gospodărie din Veneţia de Sus, Braşov, tare ne-a încântat. Şi nu neapărat pentru mărimea ei, ci pentru minunatele produse pe care Nicu le făureşte, ce ne-au amintit de copilărie, de drumurile nepavate de ţară, de ştrengarii din sat care aleargă ciurda de vaci dis-de-dimineaţă şi mai ales, de căldura unui cămin ale cărui porţi stau mereu deschise.

Nicu are un cuptor de lut în care coace o pâine de casă cum nu s-au mai văzut, şi deşi până acum făcea doar pentru familia sa, e decis să împartă şi cu ceilalţi bunătăţile ce ies din cuptor. Însă nu pâinea ne-a furat nouă toată atenţia, ci cea mai gustoasă telemea pe care am mâncat-o în ultimii ani - telemeaua din lapte de bivoliţă. Oameni buni, merită să daţi o fugă până în gospodăria din Veneţia doar pentru a adulmeca această brânză cu iz de România.

Aşadar, puteţi cumpăra de la Nicu pâine de casă, telemea de bivoliţă cu 20 RON kg şi lapte de bivoliţă cu 5 RON kg. Pe lângă produsele lactate şi de patiserie, familia Pasăre a făcut şi ţuică, teribil de aromată, de 50 grade, cu 30 RON litrul.

Nicu este dispus să aducă produsele şi în Braşov, dacă sunt suficiente comenzi. Vă anunţăm pe această cale că ne pregătim şi noi să dăm comandă pentru cei dragi de câteva kilograme de telemea, aşadar, vă invităm şi pe voi să-l sunaţi pe Nicu la numărul de telefon 0745 060 152.

#adoptăunţăran
Dumnezeu să vă-mburde-n Rai şi să vă Ţie-n palmele Sale!


Gospodaria:

Venetia de Sus, Brașov

Caută:

15 familii (30 persoane)

Telefon:

adopta pentru a vizualiza

Livrare:

Brașov

Este mic producător

PRODUSE

telemea bivoliță
lapte bivoliță
pâine
țuică

GALERIE FOTO

ADOPTĂ ȚĂRAN!
Adauga comentariu
Adauga mesaj

Micu bogdan

Ne dorim lapte de bivolita si paine la cuptor

Iordache Claudia

Dorim pe viitor lapte, telemea, paine si de ce nu si tuica. Multumim

Maria Cozma

Bun? ziua, ?i noi am vrea pâine, lapte ?i telemea cu prima ocazie când veni?i în Bra?ov

Georgiana

Buna ziua. Livrati si in Bucuresti? Va multumesc.

Ana Codrea

Noi am vrea telemea si lapte de bivoli când ave?i drum în Bra?ov.

Razvan Bucse

am vrea paine, lapte si telemea cand ajungeti in brasov

Camelia Elena

Buna ziua ! As dori sa stiu daca faceti livrari si in bucuresti!