“NEAMUNIT”, așa cum bine ne spune și Aureliu Surulescu, fondatorul și Președintele Asociației cu același nume, nu este o organzație, cât o stare de spirit. Între ei, căci și noi participăm la acțiunile lor, ba chiar și colaborăm pe alocuri în diverse proiecte, ne simțim ca ACASĂ, ca și cum cineva ne-a așezat în mijlocul unor oameni dispuși să îți fie frați, surori, mame, tați, familie. Între ei îți afli liniștea, dar și dragostea pentru autenticul și firescul românesc, atât de controversat astăzi. Îi găsești mai ales în offline, între oameni sărmani, la mănăstiri, în tabere, la ateliere și cursuri diverse. În online îi poți contacta pe site sau pe pagina de facebook.

Mai avem oare nevoie de o Românie vie, crescută de cetățeni în dragoste și respect? Sau toate aceste atribute sunt pentru o mare majoritate a oamenilor de domeniul istoriei? De ce am ajuns în punctul în care a face ceva pentru neamul din care te tragi este nu doar plictisitor, ba și rușinos? De ce ne renegăm originile, alergând furibunzi către o societate fără identitate? De ce vrem ce nu ne aparține, în detrimentul a ceea ce am pierdut și am putea recâștiga, în detrimentul a ce este al nostru?

Ne-am întâlnit cu Aureliu, prieten apropiat nouă, pentru a vedea ce crede el, în calitate de coordonator al celei mai mari Organizații Non-Guvernamentale care se străduiește să redea tinerilor și românilor în general, sentimentul de apartanență la țara în care s-au născut. Și nu am ratat ocazia de a face un mic interviu, care s-a fructificat așa:

Aureliu, de ce neamunit? De ce avem nevoie de astfel de organizații astăzi?

Ne-am unit pentru că este singura șansă pe care o avem la “a fi”. Suntem și  existăm datorită unei unități, uniuni, între un bărbat și o femeie. Familia. Apoi suntem pentru că uniți, în cuget și simțiri, am trecut peste vremuri grele în istorie.
Nu știu cum vedeți voi vremurile de azi, dar e timpul să ne unim. Ei bine, noi neamunit.
Cred că am răspuns la ambele întrebări :).

Cum crezi tu că mai putem păstra autenticitatea tradițiilor românești, în contextul de astăzi, când oamenii par să îmbrățișeze cu disperare o societate fără repere și identitate?

Îmbrățișează ce găsesc, nu ce-și doresc. Oferta astăzi nu așteaptă cererea. Astăzi ți se oferă foarte multe și e greu să discerni, să te împotrivești ofertei. Ai nevoie de anticorpi puternici să știi și să poți să spui “ împăratul este gol”. Ca în acea poveste în care cei curajoși sunt întotdeauna cei puțini. Nu cei mulți. Dar avem nevoie unii de alții.
Autentici suntem și vom fi atât timp cât spunem sărut mâna mamă sau Hristos a Înviat!
Crede-mă.

Cine este responsabil pentru lipsa de interes a tinerilor față de rădăcini, de istorie, de dragostea pentru țară și strămoși?

În mare, societatea. Statul, dar și familia. Bieții părinți. Duși în companii, ore de muncă, datorii, crize, epidemii… sunt debusolați. Nu prea mai au încredere în nimeni și nimic și cred ce li se oferă ca alternativă. Ce este românesc a devenit, cu o imensa propagandă, ceva desuet. Ca să știm exact tratamentul trebuie să știm cauza. Efectul îl vedem.
Istoric, din ‘46 până azi, România a trecut prin iadul comunist, prin reeducare și după reeducare, o inducere a unui tip de educație consumist, bazat pe ambalaj și nu pe conținut.
Oameni buni, generația mea făcea colecție de cutii de bere străine, pungi de cafea și pachete de țigări. Doar pentru că scria pe ele în altă limbă.
După 1989 nu s-a știut a se gestiona acest lucru. Am înghițit apoi tot ce ni se oferea pe sticla televizorului până azi, când vrem o țară ca afară… fără să ne dăm seama că asta ne va scoate efectiv afară din țară.
Afară din ceea ce cândva numeam casă, cămin, ACASĂ!
Să ne reîntoarcem în familie, să ne regăsim. Nu în baruri sau să plecăm din țară. Să revenim la acel acasă și de acolo sunt sigur ca vom renaște.

Mai spune-ne Aureliu, cum vezi tu activitatea Asociației pe care o reprezinți peste câțiva ani? Crezi că oamenii se vor apropia mai mult de acțiunile pe care le faceți? De ce?

Cum o să vrea și Dumnezeu. Ceea ce trebuie sa facă “Fii ai României“ este să-și vadă de treaba lor. Să fie exemple. Să nască și crească familii și să reprezinte nădejde și încredere, siguranță și exemplu pentru cei care refuză să fie luați de acest val al nepăsării. Noi trebuie să fim PĂSĂTORI.
Știi că cineva a râs de mine pentru că nu știa că acest cuvânt există?!
Pentru că ne-am obișnuit prea mult cu NEPĂSATOR.
Cred că organic se vor apropia cei care înțeleg nevoia de “altfel” / “altceva”.
Poate nu înțeleg azi “ce”, dar noi trebuie să le oferim “cum”.
Unitatea. Să ne provocăm la bine, la încredere și la eroism. Eroism constând în refuzul de a fi mojic, de a face acest tip de politică, de joc murdar din care nimeni nu iese învingător.
Dumnezeu și înaintașii noștri ne văd, știi?!?

Ce înseamnă astăzi dragostea de neam și unitatea? Ce înseamnă un neam unit? De ce anume avem nevoie pentru a trăi sincer toate aceste aspecte atât de necunoscute pentru mulți români?

Dragostea de neam înseamnă fix asta. Dragoste de neam. Ce este neamul trebuie să ne întrebăm. Neamul este familia noastră. Cercul din mijloc. Soție, copii, părinți, bunici etc. Apoi cercul care ne înconjoară. Rude, prieteni etc și tot așa. Cercul care ne include pe toți însă se numește NEAM. Adică suma acestor oameni care formează marea familie a României Mari. Suntem fără să vrem toți conectați fiind lăsați de Dumnezeu în cadrul acestui NEAM. Românesc. Restul sunt populații și ne înrudim, dar nu sunt neamul nostru.
“NEAMUNIT” scris intenționat așa, a creat multe discuții. Asumat scriem asa. Cei care înțeleg acțiunea din cuvânt și purced la a deveni neam sunt cei care ne sunt alături.
“NEAMUNIT“ însă este o stare de spirit.
Atât. Nu un ong. Mâine ne pot desființa. Dar cine suntem și ce facem nu ne poate lua nimeni pentru că ne-am unit și am dezvoltat deja o stare de spirit. Un neam unit.
Mulți ne copiază acțiunile, le fac poate și mai bine. În ei suntem și noi și ne bucurăm când vedem asta.
E ca zâmbetul unui părinte văzându-și fiul că-l depășește.
Asta e neamunit – o stare de spirit!

Care este mesajul tău, al vostru, către tinerii din ziua de astăzi, către generația care pare să își uite eroii, străbunii, valorile, tradiția, credința?

Pare. Ai zis bine. Eu personal am mare încredere în flacăra ce arde în ei. Treaba mea e să le arăt o Cale. Altceva. Cu ajutorul lui Dumnezeu, împreună cu restul de “Fii ai României”, să le dozez flacăra să ardă cum trebuie, timp îndelungat, constant.
Pe toti îi îndemn să se îndoiască. De mine, de profesori, de orice, dar să caute. Să studieze. Să caute Adevărul. Să nu fie unelte în mâna unui artizan viclean. Să-și caute bunicii, străbunicii, istoria… este o bogăție pe care o au și dacă știu să o exploateze vor îmbogăți la rândul lor.
Tinerii din alte țări își iubesc țara, trecutul, istoria și geografia. Nu ar ceda 1 m2 de pământ. La noi sunt educați să vadă în curtea altora, în loc să o construiască pe a lor.
România, frații mei mai mici, suferă din lipsă de dragoste. Dragoste de neam și dragoste de pământ, de țară. Ca orice ființă vie – pentru că țara, pământul este viu, hrănit mult prea mult cu sângele eroilor și martirilor noștri – când suferă din lipsă de dragoste… se stinge.
E o metaforă. Dar cu toții am suferit din dragoste…ei bine, e greșit. Suferim în lipsa ei. Lipsa dragostei, a persoanei iubite, ne afectează. Nu dragostea.
Asta le-aș zice: iubiți-vă țara, familia și neamul vostru lărgit… adică neamul românesc. Fiți uniți așa cum bunicii voștri au stat umăr la umăr la Plevna, la Vidin, la Mărășești, în Codrii Cosminului, la Călugăreni sau Podul Înalt.
Dacă faceți așa, veți fi indistructibil, la fel ca bunicii și străbunicii voștri. Unitatea este piatra de încercare a românilor. Greu de realizat, dar odată realizată… Dumnezeu ne va zâmbi de sus și nimic nu ne va mai umbri viitorul.
Excelsior Patria!

Și o ultimă întrebare – Aureliu, ne poți enumera, pe scurt (căci știm că sunt multe), activitățile și proiectele Asociației NEAMunit? Cum poate un tânăr să fie parte din comunitatea voastră?

Activitățile noastre sunt foarte diverse. Milităm pentru un mediu curat, o societate curată de bolile imoralității, de mită, hoție, prostituție de toate felurile, o societate în care să nu trebuiască să hrănim noi bătrâni și persoane fără adăpost.
Ne implicăm în ajutor social față de categorii sensibile, în procesul de educație al tinerilor, în a crea un mediu în care fiecare să se remarce prin altruism și jertfă personală, cultivăm cultul eroilor prin diverse activități specifice împreună cu parteneri din cadrul MAPN sau foști militari; organizăm întâlniri și acțiuni pe teme diverse: supraviețuire în natură, educație, istorie , ateliere de meșteșuguri (olărit, pictat icoane pe sticlă , cusut, manufactură)…, întâlniri și cursuri, ateliere de istorie, geopolitică, economie, literatură si nu în ultimul rând, cateheze, colaborând cu diverse personalități, profesori, duhovnici sau cadre militare, artiști, artizani etc.
Pe scurt, dacă vrei să te implici, să te autodepășești, să-ți lași semnătura în cartea neamului tău, ești binevenit.
Nu toți rămân însă. Autoselecția și selecția este un factor important în ceea ce vrem să renaștem. Consecvența ne dă bătăi de cap. Dar… vedeți, ma întorc la întrebarea a doua.
Tinerii par că nu sunt interesați. Par. În ei ard mocnit trei flăcări. Fiecare reprezintă una dintre culorile drapelului nostru.
Prima este albastrul. Simbol al purității și al infinitului ceresc.
Apoi e galbenul. Aurul. Simbol pământesc. Simbolul avuției, al bogăției pământești. Cu acesta suntem mult timp tentați și îndepărtați de albastru, de puritatea tinereții. Și rătăcim în derivă pe diverse mări, în diverse furtuni…
Apoi dacă reușim să rezistăm și să-l transformăm alchimic cu credința în bogăția sufletească, ca aurul în topitoare, printr-un proces greu, ajungem la puritatea dată de Apusurile aurii, sângerii, trecând încet la ultima etapă. La culoarea roșu. A jertfei, a dăruirii. Să nu ne fie frică să le îmbinăm pentru că nu întâmplător, Dumnezeu ne-a rânduit în acest neam și ne-a dat aceste trei culori.
Când înțelegem cât sunt de importante cele trei și le unim în cadrul neamului… vom fi câștigat.
Dacă nu și pământul pe care stăm, cerul cu siguranță . Și cât cer e în pământul ăsta…

E mult, e puțin?! Fiecare să-și răspundă și dacă-și răspunde a înțeles chemarea acestui pământ, dar și chemarea noastră.
Nu trebuie să facă nimic. Dacă a înțeles asta, a înțeles cuvintele Mântuitorului: nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit deja…

Dar am vorbit destul, să trecem la fapte.

Îți mulțumim, Aureliu, pentru timpul acordat, dar și pentru dărurirea cu care chemi generația tânără la a-și cunoaște rădăcinile, adevăratele valori, tradiția, dragostea de neam și credința.

Eu vă mulțumesc.

Interviu de Hetti Adriana Benedek, coordonator proiect Adoptă un țăran