Legume proaspete pentru bucureșteni

Locaţie: Târgoviște, județul Dâmbovița
Categoria: Mic Producător
Caută: 30 familii (60 persoane)
Livrare: București, Târgoviște

Produse: salată,ceapă,usturoi,spanac,verdețuri,ridichi,cartofi,fasole,mazăre,morcovi șamd

Special pentru bucureșteni, am ajuns în Grădinari, Târgoviște, loc cu vechi tradiții într-ale cultivării pământului. Din generație în generație, faimoșii grădinari de origine bulgară și-au transmis secretele obținerii unor produse sănătoase și gustoase. Aici este locul unde se sărbătorește Paștele Cailor, sau Tudorița, un obicei unic în țară, un obicei care, pe lângă elementul religios, simbolizează începutul muncilor agricole de primăvară. „Konski Veligden” sau Paștele Cailor are loc în fiecare an, în prima sâmbătă din Postul Paștelui, de Sfântul Toader.”Este sărbătoarea primăverii, menită să pregătească muncile agricole ale gospodarilor. Acestă sărbătoare întărește legătura dintre grădinar și ajutorul de nadejde, calul. În semn de apreciere grădinarul bulgar consideră calul ca făcând parte din viața și activitatea lui. Pentru aceasta grădinarul sfințește la biserică animalul, să fie sănătos și ascultător tot anul”, Am vizitat una dintre aceste familii de truditori ai pământului, de țărani care hrănesc, de generatii, orășenii, cu legumele lor renumite. Ica si Dumitru ne-au dus pe câmp și ne-au arătat loturile pe care le cultivă. Legumele lor cresc într-unele din cele mai fertile terenuri agricole din țară, pământul fiind aici extrem de generos cu cei care-l cultivă. Mai putin generoși sunt factorii de decizie care ar trebui să asigure desfacerea produselor micilor producători. Pentru că țăranii autentici nu au loc in piețele din București,care ar fi foarte aproape, Dumitru trebuie să străbată sute de km pană la o piață unde să-și poată desface produsele. Ica pregătește pâine de casă și- mai ales- o plăcintă bulgărească după o rețetă păstrată în familie, o minune de plăcintă din care ne-am înfruptat și noi și ne-a plăcut tare mult ! Toate aceste bunătăți pot fi comandate de către bucureșteni și de către cei din jurul Târgoviștei, dacă îl sună pe Dumitru la tel : 0724 23 97 97. Poate ajunge cu produsele în București sau pot merge bucureștenii să își culeagă ce doresc și să vadă gospodăria.
Lista completă de produse o aveți aici :
Din grădină : Primăvara:
•Salată verde – între 1 și 3 lei bucata
•Ceapă verde – între 1 și 2 lei legătura
•Usturoi verde –între 1 și 2 lei legătura
•Spanac – între 5 și 8 lei/kg
•Verdețuri (mărar, pătrunjel, leuștean, lobodă) – între 1 și 2 lei legătura
•Ridichi – între 1 și 2 lei legătura
•Cartofi noi – între 2 și 3 lei/kg
Vara:
•Fasole verde (teci si fideluță) – între 5și 8 lei/kg
•Mazăre – între 8 și 10 lei/kg
•Cartofi –între 2 și 3 lei/kg    
•Morcovi – între 3 și 5 lei legătura
•Pătrunjel cu rădăcină –între 3 și 5 lei legătura
•Varză de vară –între 1 și 1.5 lei/kg
•Conopidă de vară –între 5 și 8 lei/kg
•Ceapă verde – între 1 și 2 lei legătura
•Ceapă uscată – între 2 și 3 lei/kg
•Usturoi verde –între 1 și 2 lei legătura
•Usturoi uscat –între 10 și 12 lei/kg
•Salată verde – între 1 și 3 lei bucata
•Dovlecei – între 2 și 3 lei/kg
•Roșii- între 3 și 5 lei 
Toamna:
•Varză de toamnă – între 1 si 2 lei/kg
•Varză rosie de toamnă – între 3 si 5 lei/kg
•Conopidă de toamnă – între 3 si 5 lei/kg
•Gogoșari
•Ardei capia
•Ardei usturat
•Ardei bulgaresc(usturat)
•Sfeclă roșie
•Ridichii negre
•Praz
•Dovleci de toamnă: turcesti (stil Haloween) si dulci (de plăcintă)
•Morcovi de toamnă (kilogram)
Din bucătărie, pe bază de precomandă :
•Plăcintă bulgărească – 96 lei/bucata (o tavă) – aprox. 2 Kg
•Pâine de casă – 20 lei/bucata (o tavă) – aprox. 1.6 Kg
•Murături/Compoturi de casă – între 3 si 15 lei/borcan – prețul este diferit în funcție de produsul solicitat și cantitatea dorită
•Varză murată – între 3 și 5 lei/kg
Foto si text: Mihaela Popescu Dumnezeu să vă-mburde-n Rai și să vă ție-n palma Lui! #adoptăunțăran