Târg și agapă la Brașov, cu bucate alese
Dragii noștri iubitori de țărani,
Avem bucuria de a vă invita la un 1 IUNIE altfel, cu gust bun și activități îndrăznețe pentru cei mici. Și vă anunțăm pe această cale că reluăm seria de târguri marca Adoptă un țăran în aer liber, departe de tumultul orașului. Poposim pentru prima agapă în Șcheii Brașovului, la Biserica Sfântul Nicolae, acolo unde deja am pus la cale evenimente faine tare. Începem la 12 fix și terminăm în jurul orei 17:00. Detalii se gasesc aici: Eveniment
De această dată avem bucuria de a vă pune înainte peste 30 de gospodari și meșteri autohtoni, care se întrec în bucate alese, aromate și pline de parfum, cu gust de odinioară și întru totul autohtone, naturale și delicioase. Ne vom bucura împreună de plăcinte cu arome de vară, de pâine cu maia, dulcețuri cu parfum (de lapte, de liliac, de căpșuni), brânzeturi proaspete și maturate, mezeluri de casă, slănină, ouă, legume proaspete, fructe de sezon, dulciuri sănătoase pentru cei mici – că doar e ziua lor -, sucuri, vinuri, siropuri și alte bunătăți.
Vă invităm și la masă, căci așa se obișnuiește la agapele noastre, dar și la o porție de sănătate, întrucât vom face mișcare cu cei mici, dar și cu cei mari. Și fiindcă 1 iunie este despre pitici, majoritatea activităților din cadrul târgului nost’ cu ștaif vor fi pentru ei: pictură pe față, gimnastică și dans, atelier de desen, de fotografie, plus alte suprize colorate. Iar pentru noi, cei mari, avem alte minunății în tolbă, pe care le veți descoperi negreșit la fața locului.
Vom prezenta participanții la acest eveniment cu gust în postări pe peretele acestui eveniment, așa că urmăriți cu atenție pe cine veți găsi sâmbătă, 1 iunie, de la 12 fix, în curtea bisericii.
Totodată, vă reamintim că în spatele proiectului #adoptăunțăran sunt eforturi mari care, spunem noi, merită susținute. Așa că, dacă dorești, deși intrarea la eveniment este liberă, susține și tu demersurile noastre printr-o donație. Sugerăm, ca de fiecare dată, 30 RON, sumă ce ne ajută să vizităm gospodării, să fim activi în online și offline șamd.
Nu prea sunt locuri de parcare în zonă, așa că vă așteptăm în plimbare. Totodată, de reținut că accesul cu animale de companie este INTERZIS, aflându-ne în curtea unui locaș de cult. Mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm cu bucurie la agapă. Să vă luați multe tolbe, că sigur le veți umple!